Inflamația suprafeței oculare

Inflamația suprafeței oculare

Dacă ambrozia este inamicul tău și ajungi să auzi des despre „inflamația suprafeței oculare” sau te confrunți cu conjunctivite bacteriene, alergice sau ochi uscat, ai ajuns în locul potrivit.

SIMPTOMATOLOGIE

clipeste

Odată ce volumul lacrimal nu este cel adecvat, fie că nu se secretă suficiente lacrimi, fie ca am o evaporare mai mare decât ar trebui, duc la concentrarea lacrimii.

Concentrarea lacrimii sau hiperosmolaritate înseamnă pentru celulele epiteliale și conjunctivale, un mediu ostil, în care trebuie să supraviețuiască, iar aceste celule nu sunt pregătite pentru așa ceva.

O parte din ele vor muri și vor genera activarea cascadei inflamatorii, altele prin faptul că vor lipsi din structura normală a epiteliului, vor duce la disfuncții ale acestuia. 

 Dacă am mai puțină apă, am concentrație mai mare, adică hiperosmolaritate, care va crea iarăși un mediu ostil celulelor suprafeței oculare, care vor genera acest cerc vicios între hiperosmolaritate, inflamație, instabilitatea filmului lacrimal și generarea simptomatologiei de ochi uscat.

peste hylo dual Inflamația suprafeței oculare

Cum te poate ajuta ectoina în inflamația suprafeței oculare?

Pământul este colonizat de milioane de tipuri diferite de microorganisme.
Extremofilele pot fi găsite în locuri cu condiții extreme, precum gheizerele cu apă fierbinte, gheața din Antarctica și chiar în lacuri cu apă sărată.

Trăiesc în locuri în care nimeni nu s-ar aștepta să găsească viață și unde condițiile de mediu sunt absolut ostile pentru orice organism viu. Adaptarea acestora la condiții extreme de mediu este realizată prin intermediul extremoliților.

Aceștia sunt substanțe cu greutate moleculară mică care stabilizează membranele biologice, proteinele și acizii nucleici. Prin această stabilizare, microorganismele se protejează de stresul înconjurător, cum ar fi variațiile de temperatură, nivelul ridicat de radiații UV și deshidratarea. Unul dintre cei mai cunoscuţi extremoliți este ECTOINA.

Una dintre principalele caracteristici ale ectoinei este că influențează structura apei care o înconjoară.
Ectoina acționează ca un magnet pentru moleculele de apă, acest lucru ducând la creșterea numărului de molecule de apă din jurul său și la creșterea legăturii între moleculele
de apă.

Ce legătură există între inflamația suprafeței oculare și ectoină?

Inflamația suprafeței oculare ambrozie

Ectoina ajută moleculele de apă să se lege de membrană și astfel protejează celulele de reacțiile inflamatorii provocate de factori de mediu, temperaturi foarte mari, radiații UV și alergeni aerieni.

Este cunoscut faptul că ectoina are efect protector asupra membranelor şi reduce procesele inflamatorii. În plus, prin scutul bogat în apă, protejează celulele epiteliale împotriva alergenilor și are efect de stabilizare a fazei lipidice a filmului lacrimal.
Pe suprafața oculară formează un film foarte bine structurat în straturi, care variază atât în grosime, cât și consistență.

ECTOINA SUSŢINE BARIERA OCULARĂ ÎMPOTRIVA GERMENILOR ŞI ALERGENILOR CU EFECT IRITANT

ASOCIEREA ECTOINEI CU ACIDUL HIALURONIC REDUCE SEMNIFICATIV IRITAŢIA ȘI INFLAMAȚIA SUPRAFEȚEI OCULARE, SENZAŢIA DE MÂNCĂRIME, ROŞEAŢĂ ŞI ARSURĂ ASOCIATE CU ALERGIILE

Ce mai putem face dacă ne confruntăm cu inflamația suprafeței oculare?

Clipește

Cu fiecare clipit, filmul lacrimal este subiectul unei compresii tridimensionale înainte de reînnoirea sa.

Încearcă să eviți contactul cu alergenii din mediu.

Lacrimi artificiale cu ectoină

Ectoina crește compresabilitatea filmului lacrial, astfel fiind crescută elasticitatea fazei lipidice, ducând la o difuzare omogenă a filmului lacrimal pe suprafața oculară.

Odihnă

Uneori neglijăm somnul din cauza diferitelor activități pe care vrem să le facem, însă organismul are nevoie de pauză.

Hidratare

Nu uita să bei apă. Indicația cu 2l de apă pe zi nu este un mit.

HYLO DUAL Inflamația suprafeței oculare

MODUL hylo dual de acțiune

Acidul hialuronic de înaltă calitate, folosit în HYLO DUAL®, oferă lubrifiere uniformă, stabilă și de durată pe suprafața oculară. HYLO DUAL® are în compoziție 20mg/ml ectoină, acid hialuronic cu greutate moleculară mare în concentrație de 0,5mg/ml, apă și acid boric.

Ectoina folosită în HYLO DUAL® este extrasă din microorganisme care supraviețuiesc în cele mai extreme condiții. Pentru a se proteja de aceste condiții, organismele sintetizează în mod natural ectoină.

Rolul ectoinei în HYLO DUAL® este de a crește fluxul apei înapoi în celulele suprafeței oculare, formând astfel o barieră fiziologică împotriva iritațiilor inflamatorii asupra corneei și conjunctivei.

Modul dual de acțiune previne apariţia iritațiilor cauzate de factorii de mediu, care adesea duc la simptome inflamatorii alergice, cum sunt senzația de arsură și de mâncărime.

 

Pentru orice întrebare ne puteți scrie în secțiunea alăturată.

De asemenea, nu ezitați să ne contactați la:

clienti@amdnobel.ro

0720.277.538

031.104.0016

Dr. Elena Avram

Distrofii corneene

Boli ale corneei Află mai multe despre cum poți să previi diverse boli ale corneei, sau distrofii...
Lentile de contact

Lentilele de contact moi, tu știi să le folosești corect?

Folosirea corectă a lentilelor de contact Află și tu de la Dna. Dr. Lorena Cioracsim, chirurg...
Dr. Lorena Cioracsim

Cum ne demachiem?

O rutină de machiaj pentru ochi fericiți Cum ar trebui să aplicăm machiajul, pentru a nu influența...

Lăcrimarea excesivă

De ce apare lăcrimarea excesivă?De ce apare lăcrimarea excesivă? Află de la Dna. Dr. Amelia Popa,...

Ce reprezintă ochiul uscat? Este un semn clinic sau simptom? Sindrom?

Ce este sindromul de ochi uscat?Află de la Dl. Dr. Tudor Corneliu Tarasi, medic specialist...
Dr. Lorena Cioracsim

Efectele Soarelui asupra ochilor

Cum se protejează ochii de soare?Vrei să afli cum se protejează ochii de soare? Dna. Dr. Lorena...
Machiajul in ochi uscat - Alice Munteanu

Ochi sănătoși – Machiaj reușit

Machiajul în ochiul uscatAflă de la Dr. Alice Munteanu-Petre, medic oftalmolog, sfaturi despre cum...
Mihaela Pascu - oftalmologie

Prin ochii medicului oftalmolog

Ce vede un medic oftalmolog?Oare ce vede un medic oftalmolog în camera de garda? Află de la Dna....
Oana Chiscoci_Ochi uscat

Ochiul uscat – deșert pentru ochii noștri

Cauze și tratament pentru ochiul uscatDna. Dr. Oana Chiscoci, medic oftalmolog, ne va prezenta...

Vrei să scapi de ochelari?

Cum corectăm dioptriile?V-ați întrebat vreodată cum corectăm dioptriile? Una dintre metode este...