De ce apare senzația de mâncărime?

Probabil te-ai confruntat și tu măcar o dată cu neplăcuta senzație de mâncărime a ochilor și ți-ai pus o mulțime  de întrebări legate de asta:

  • De ce apare această senzație?
  • Oare sufăr de vreo afecțiune oculară?
  • Ce trebuie să fac dacă simt că mă mănâncă ochii?
  • Cum pot să opresc mâncărimea oculară?

Ei bine, senzația de mâncărime oculară este destul de des întâlnită, fiind provocată de o serie de factori pe care ar fi bine nu doar să îi cunoști, dar și să știi cum să îi eviți. Senzația de mâncărime oculară poate fi un semnal de alarmă pe care nu ar trebui să îl ignori.

În cele ce urmează ne-am propus să te ajutăm să înțelegi în detaliu ce este de fapt mâncărimea oculară, de ce apare și cum faci să o oprești.

Ce este, de fapt, mâncărimea oculară?

Mâncărimea sau pruritul ocular apare, de obicei, ca simptom al diferitelor afecțiuni oculare și poate avea numeroase cauze. Aceasta provoaca un disconfort general la nivelul ochilor și este deseori însoțită de mâncărime palpebrală (la nivelul pleoapelor), înroșirea ochilor și pleoape umflate.

Mâncărimea oculară este un simptom cel mai des întâlnit în cazul conjunctivitei alergice, dar poate apărea și în cadrul altor afecțiuni, precum sindromul de ochi uscat, anumite afecțiuni dermatologice precum dermatita atopică sau dermatita de contact, ca efect advers la diferite medicamente, antibiotice si conservați sau în caz de blefarită (o afecțiune ce constă în inflamația marginilor pleoapelor, care se manifestă prin mâncărime, arsuri, roșeață și edem).

 

Ce provoacă mâncărimea ochilor și care sunt soluțiile?

Acum că am stabilit principalele afecțiuni care au ca și simptom senzația de mâncărime oculară, hai să vedem în continuare care sunt cei mai importanți factori care determină această senzație și ce soluții avem la dispoziție pentru a diminua efectele lor:

  1. Alergiile

Ochii tăi te vor anunța când e sezonul alergiilor sau dacă animăluțul noului tău partener năpârlește. Ochi roșii, umflați, cu mâncărimi și lăcrimarea excesivă sunt semne de conjunctivită alergică. Aceasta este o inflamație a membranei care acoperă albul ochilor, uneori asociată cu rinită alergică.

Soluția: Antihistaminice picături sau oral; compresele reci pot calma mâncărimea.

  1. Iritanții

În categoria iritanților care pot provoca mâncărime oculară intră fumul de țigară, apa clorinată sau aerul din jurul piscinelor acoperite.

Soluția: Clătirea ochilor cu apă curată, călduță, liniștirea lor cu lacrimi artificiale cu greutate moleculară mare.

  1. Particule străine

Nisipul, praful, rumegușul pot provoca mâncărime și lăcrimare și îți pot zgâria corneea, partea transparentă a ochiului. Simptomele includ durere, care se poate înrăutăți la clipit, roșeață, lăcrimare și sensibilitate la lumină.

Soluția: Dacă simți că ceva ți-a intrat în ochi, încearcă să îl speli cu apă. Nu îți atinge ochiul si nu încerca să îndepărtezi corpul străin. Dacă senzația nu dispare, ține-ți ochiul închis și prezintă-te de urgență la camera de gardă

  1. Lentilele de contact

Purtarea lentilelor de contact implică un nivel ridicat de responsabilitate și atenție sporită la igiena mâinilor. Atunci când porți prea mult timp lentilele sau când nu ești atent la igienă când le aplici sau le îndepărtezi, riști să îți produci iritație sau chiar infecții la nivelul ochilor. Simptomele iritațiilor și infecțiilor provocate de lentilele de contact folosite necorespunzător vor include, pe lângă mâncărime oculară, și înroșirea ochilor, lăcrimare excesivă, durere și sensibilitate la lumină, vedere încețoșată sau senzația de corp străin în ochi.

Soluția: Dezinfectarea sau înlocuirea lentilelor de contact. Dacă ochii sunt uscați, se recomandă schimbarea tipului de lentile sau purtarea lor. mai rar.

  1. Infecții oculare

Conjunctivita acută, una dintre cele mai frecvente infecții oculare, este cauzată de virusuri și bacterii. Pe lângă mâncărime oculară, în cazul conjunctivitei va apărea și o secreție lipicioasă, însoțită de cruste la nivelul ochilor, afecțiunea fiind contagioasă.

Soluția: Pentru calmarea mâncărimilor se recomandă comprese reci, alături de tratamentul prescris de medic în funcție de tipul și gravitatea afecțiunii.

  1. Produsele vechi de machiaj

Fiecare produs de machiaj al ochilor are o dată de expirare care indică timpul de utilizare de la deschidere. De cele mai multe ori această dată diferă în funcție de produs și poate ajunge până la 3-4 luni. Este indicat ca atunci când deschizi un nou rimel, un fard sau un creion dermatograf, sa pui pe el o eticheta cu data la care l-ai inceput, ca să știi când expiră.

Utilizarea produselor vechi de make-up poate duce, de asemenea, la infecții oculare dureroase.

Soluția: Pune o etichetă pe fiecare produs de make-up pe care îl folosești și evită utilizarea acestuia mai mult de 3-4 luni. In plus, evită împrumutarea produselor de machiaj de la prietene.

Câteva sfaturi pentru a avea mereu ochi sănătoși și fericiți

Pe primul loc, în topul celor mai bune sfaturi de urmat dacă vrei să ai mereu ochi sănătoși și fericiți, este să mergi la un control oftalmologic, cel puțin o dată pe an și oricând observi simptome precum vedere în ceață, mâncărime oculară, înroșirea ochilor, senzația de ochi uscat, dureri de cap, lăcrimare excesivă.

Pe lângă acest aspect, îți mai las câteva sfaturi utile pe care le poți urma fără probleme, în fiecare zi:

  • Folosește ochelarii de soare, atât vara, cât și iarna! Știai că radiațiile UV există, chiar și atunci când cerul este plin de nori?
  • Dacă petreci mult timp în fața calculatorului, protejează-ți ochii cu ajutorul ochelarilor de protecție creați special pentru asta.
  • Nu folosi produse de make-up vechi și nu împrumuta produse de la alte persoane.
  • Dacă porți lentile de contact, ai grijă la igiena mâinilor atunci când le aplici.
  • Menține-ți ochii hidratați! Lipsa de umiditate a aerului din încăperi sau folosirea aerului condiționat pot duce la senzația de ochi uscați și, implicit, la mâncărime și inflamație. Folosește un umidificator la nevoie!

Nu uita că prevenția este mai bună decât tratarea!

Mergi la oftalmolog, fie la controale de rutina, fie atunci când ochii tăi îți transmit semnale că ceva este în neregulă. Evită se iei medicamente și picături fără ca acestea să îți fie recomandate de către un specialist.

5 lucruri de știut despre filmul lacrimal

Ce sunt lacrimile? Dacă nici tu nu știi exact ce sunt lacrimile, îți lăsăm aici câteva informații...

Miokimia sau Zvâcnirea Involuntară a Pleoapelor

De ce mi se zbate ochiul?   Dacă și tu te-ai întrebat vreodată „De ce mi se zbate ochiul?”,...

7 meserii periculoase pentru ochii tăi

Siguranță pentru ochii tăi   Cum oferi o siguranță pentru ochii tăi la locul de muncă? Află...

Ambliopia sau ochiul leneș

Ce e ambliopia?   Află de la Dr. Mădălina Bîlha, medic specialist oftalmolog la Clinica...

Genele false și sănătatea ochilor

Cum se poartă genele false? Află și tu de la Dr. Lorena Cioracsim, medic oftalmolog, cum se poartă...

Beneficiile utilizării picăturilor pentru ochiul roșu

Lacrimi artificiale pentru ochiul roșuTu știi că poți folosi lacrimi artificiale pentru ochiul...

Distrofii corneene

Boli ale corneei Află mai multe despre cum poți să previi diverse boli ale corneei, sau distrofii...

Lentilele de contact moi, tu știi să le folosești corect?

Folosirea corectă a lentilelor de contact Află și tu de la Dna. Dr. Lorena Cioracsim, chirurg...

Cum ne demachiem?

Machiaj pentru ochi fericiți Cum ar trebui să aplicăm machiajul, pentru a nu influența sănătatea...

Lăcrimarea excesivă

De ce apare lăcrimarea excesivă?De ce apare lăcrimarea excesivă? Află de la Dna. Dr. Amelia Popa,...