Lacrimile sunt secretate de glanda lacrimală principală și glandele accesorii și se elimină pe calea de excreție care începe cu canaliculele lacrimale și se termină la nivelul meatului nazal inferior. Lacrimile au o componentă apoasă, una mucinică și una lipidică. Rolul lor este de a lubrifia și proteja suprafața oculară.
Lăcrimarea excesivă este determinată de un dezechilibru între producția și eliminarea lacrimilor. Afecțiunea poate fi unilaterală sau bilaterală, se întâlnește la orice vârstă, de la nou născut până la persoanele vârstnice și poate avea cauze variate. Din acest motiv este nevoie de un consult oftalmologic în vederea stabilirii cauzei și tratamentului specific.
Medicul oftalmolog poate folosi o serie de teste pentru evaluarea cantitativă și calitativă a secreției lacrimale. Examinarea polului anterior al globului ocular și a suprafeței oculare implică folosirea biomicroscopului, a luminii și a unor substanțe colorate care, folosind lumina albastră, arată dacă există leziuni la nivel cornean sau conjunctival. Examinarea este nedureroasă și relativ scurtă ca durată.
Cauzele care determină lăcrimarea excesivă sunt variate:
– agenți iritanți (aer condiționat, vânt, frig, praf, fum, etc.)
– corpi străini conjunctivali sau corneeni (particule de praf, gene, nisip, șpani, bucăți de lemn, coajă de copac, insecte, etc.)
– leziuni la nivel cornean sau conjunctival (zgârieturi cu unghie, creangă, lemn, hârtie, plastic, gheare de câine, pisică, etc.)
– arsuri corneene cu substanțe chimice de tip alcool, acizi, baze etc, sau expunere la agenți fizici (ex. lampă UV)
– infecții și inflamații ale polului anterior al globului ocular (conjunctivită, blefarită, orjelet, uveită, keratită, etc.)
– afecțiuni alergice (conjunctivite alergice determinate de praf, polen, ambrozie, tei, etc.)
– afecțiuni de statică palpebrală (entropion, ectropion, lagoftalmie, etc.)
O cauză distinctă o reprezintă sindromul de ochi uscat care implică o secreție lacrimală deficitară fie cantitativ, fie calitativ.
În cazul în care lacrimile nu au un raport corect între constituienți și predomină componenta apoasă, acestea se vor evapora foarte rapid, iar ochiul va reacționa reflex și va sintetiza o cantitate mai mare de lacrimi, însă deficitare din punct de vedere al constituenților. Acest mecanism determină o lăcrimare excesivă la pacienții cu sindrom de ochi uscat prin evaporarea excesivă a lacrimilor. De multe ori acest mecanism nu este înțeles de către pacienți, iar aceștia renunță rapid la tratament fără să ia în considerare că este nevoie de răbdare și de un tratament riguros pentru remedierea simptomatologiei.
În cazul copiilor mici (sub 1 an) pot exista cauze particulare: o lăcrimare excesivă care determină scurgerea lacrimilor pe obraz (epiforă) poate fi determinată de o dezvoltare insuficientă sau de o obstrucție congenitală a canalului lacrimal, iar lăcrimare excesivă, asociată cu semne specifice locale și/sau generale se poate întâlni la copiii cu glaucom congenital. Așadar și pentru copii este necesar un consult oftalmologic avizat.
În cazul în care lăcrimarea excesivă este însoțită de scăderea acuității vizuale, fotofobie (hipersensibilitate la lumină) sau durere oculară severă, consultul oftalmologic nu trebuie întarziat, indiferent că este vorba de un adult sau copil. De asemenea, aplicarea unor substanțe neavizate nu este recomandată (ceai, lapte, urină, etc.), iar tratamentul va fi stabilit de medicul oftalmolog pentru fiecare caz în parte.
