Ambliopia sau ochiul leneș

Ce e ambliopia?

 

Află de la Dr. Mădălina Bîlha, medic specialist oftalmolog la Clinica Mediuno, Iași, ce e ambliopia sau ochiul leneș, cum apare aceasta și cum se poate trata.

Ochiul leneș este un ochi a cărui acuitate vizuală este mai scăzută, uneori chiar și cu un ochelar adecvat. Originea acestei probleme se află în copilărie și se datorează lipsei unei stimulări corecte a retinei în perioada optimă de dezvoltare a funcției vizuale (până la vârsta de 7 ani).

Afecțiunea nu este una congenitală, dar identificarea și tratamentul precoce cresc considerabil șansele de obținere a unei vederi bune.

 

Care sunt afecțiunile ce conduc la apariția ambliopiei?

 

1. Corectarea tardivă sau inadecvată a viciilor de refracție – miopie, hipermetropie sau astigmatism sau diferențele semnificative între dioptriile celor doi ochi. În absența unui ochelar corect și purtat conform recomandărilor imaginea primită de creier de la fiecare ochi nu va fi una optimă. Drept urmare creierul va ”selecta” imaginea mai clară și va alege să o ignore pe cea venită de la ochiul mai slab. Consecința acestei selecții va fi apariția unui ochi bun – dominant (de regulă cel cu dioptria mai mică) și a unui ochi mai slab – ambliop.

2.Strabismul – deviația unui ochi sau lipsa paralelismului axelor vizuale. În aceste cazuri creierul va prioritiza ochiul mai stabil sau cu deviația mai mică în detrimentul ochiului cu deviația mai mare. Acesta din urmă va rămâne un ochi mai slab – ambliop.

3. Prezența unui obstacol în calea formării unei imagini clare – pleopa cazută (ptoză palpebrală), cataracta congenitală sau lipsa transparenței corneei – afecțiuni congenitale sau leucoame corneene.

 

Cum diagnosticăm ambliopia?

 

Ambliopia poate fi diagnosticată în cadrul unui consult oftalmologic specializat.

Acesta trebuie să includă efectuarea unei refracții cu cicloplegie (încetinirea activității de contracție a pupilei, permițând analizarea ochiului în detaliu), identificarea și măsurarea deviațiilor și nu în ultimul rând, excluderea eventualelor afecțiuni congenitale.

 

De la ce vârstă putem examina oftalmologic un copil?

 

Copiii născuți înainte de termen vor avea o primă evaluare oftalmologică chiar în maternitate, iar cei născuți la termen pot fi evaluați în orice moment. Este important ca părinții să fie atenți și să programeze o consultație dacă sesizează orice asimetrie sau problemă la nivelul ochilor.

După vârsta de 6 luni, axele vizuale sunt paralele și stabile în mod normal. Orice deviație (ochi care fuge) după această vârstă, trebuie evaluată. Atunci când există cazuri de ambliopie, strabism sau purtători de ochelari în familie este important să programăm o evaluare oftalmologică.

Orice copil ar fi bine să fie evaluat măcar o dată, după vârsta de 2 ani, chiar și în absența unui istoric familial semnificativ. Consult oftalmologic copii

Se tratează ambliopia?

 

Da, se tratează, dar rezultatele pot să difere în funcție de vârsta la care s-a inițiat tratamentul, rigurozitatea efectuării acestuia și nu în ultimul rând de cauza ambliopiei.

În cele mai multe cazuri corecția optică adecvată și acoperirea ochiului bun pentru a stimula ochiul slab sunt suficiente pentru a obține rezultate vizuale favorabile.

Tratamentul chirurgical este obligatoriu în cazurile cu ptoze palpebrale, cataracte congenitale și în anumite forme de strabism, fiind urmat ulterior de corecția optică adecvată și de stimularea ochiului slab.

 

Mesaj de luat acasă

 

  • Consultația oftalmologică la copil poate fi efectuată încă din primele zile de viață, așă că nu temporizați adresarea la medic dacă suspectați o problemă.
  • Ambliopia se diagnostichează ușor, prin metode non invazive, iar tratamentul este de cele mai multe ori ușor de urmat și cu rezultate bune pe termen lung.
  • Ochelarul nu trebuie privit ca o pedeapsă, ci mai degrabă un accesoriu care aduce beneficii pe termen lung, iar atitudinea părintelui este extrem de importantă pentru complianța la tratament a copilului.

Află și tu cum poți avea grijă de ochii tăi, folosind gama Hylo și urmând sfaturile medicilor oftalmologi, de pe blogul nostru!

Articol realizat de:

Madalina Bilha

– Mădălina Bîlha –

Medic specialist oftalmolog

Clinica Mediuno, Iași

5 lucruri de știut despre filmul lacrimal

Ce sunt lacrimile? Dacă nici tu nu știi exact ce sunt lacrimile, îți lăsăm aici câteva informații...

Miokimia sau Zvâcnirea Involuntară a Pleoapelor

De ce mi se zbate ochiul?   Dacă și tu te-ai întrebat vreodată „De ce mi se zbate ochiul?”,...

7 meserii periculoase pentru ochii tăi

Siguranță pentru ochii tăi   Cum oferi o siguranță pentru ochii tăi la locul de muncă? Află...

Genele false și sănătatea ochilor

Cum se poartă genele false? Află și tu de la Dr. Lorena Cioracsim, medic oftalmolog, cum se poartă...

Beneficiile utilizării picăturilor pentru ochiul roșu

Lacrimi artificiale pentru ochiul roșuTu știi că poți folosi lacrimi artificiale pentru ochiul...

Distrofii corneene

Boli ale corneei Află mai multe despre cum poți să previi diverse boli ale corneei, sau distrofii...

Lentilele de contact moi, tu știi să le folosești corect?

Folosirea corectă a lentilelor de contact Află și tu de la Dna. Dr. Lorena Cioracsim, chirurg...

Cum ne demachiem?

Machiaj pentru ochi fericiți Cum ar trebui să aplicăm machiajul, pentru a nu influența sănătatea...

Lăcrimarea excesivă

De ce apare lăcrimarea excesivă?De ce apare lăcrimarea excesivă? Află de la Dna. Dr. Amelia Popa,...

Ochiul uscat – sindrom, simptom sau semn clinic?

Ce e sindromul de ochi uscat?Află de la Dl. Dr. Tudor Corneliu Tarasi, medic specialist...