Înotul cu lentilele de contact și igiena acestora

Apa și lentilele de contact

 

Apa și lentilele de contact fac casă bună împreună? Află de la un medic oftalmolog dacă e sigur să porți lentile de contact când înoți.

Vara, cel mai așteptat anotimp, oamenii aleg să își petreacă vacanța la mare sau la piscină. Persoanele cu tulburări de refracție renunță la ochelarii de vedere în favoarea lentilelor de contact pentru a putea purta ochelari de soare sau pentru a merge la pisicină și a avea o imagine mai clară în apă . Purtarea lentilelor de contact în timpul înotului trebuie evitată deoarece există riscul apariției infecțiilor oculare, precum și a iritațiilor.

Lentilele de contact fiind poroase, absorb microorganismele  din apă, de aceea portul acestora este recomandat doar pe plajă. Medicul vă va ajuta să stabiliți câteva reguli de siguranță dacă decideți să purtați lentile de contact și mai ales când intenționați să le folosiți în timpul înotului recreațional.

 

În piscină?

 

Lentilele de contact absorb apa și favorizează cantonarea bacteriilor și a patogenilor la nivelul ochiului, în special la expunerea acestora la apă pe timp îndelungat.

Spre deosebire de mediile acvatice naturale (mare, râu sau ocean), piscinele conținand apă dezinfectată reprezintă un nivel de risc mai redus, dar asta nu înseamnă că acesta nu există, deoarece substanțele chimice folosite nu pot distruge în totalitate microorganismele patogene ce pot afecta ochiul nostru, atât de sensibil.

 

La duș?

 

Singurul mediu sigur pentru atingerea lentilelor este soluția sterilă în care acestea sunt depozitate. Cu excepția acesteia, chiar și apa din duș poate fi extrem de periculoasă nefiind dezinfectată. Microorganismul principal este Acanthamoeba, iar keratita determinată de aceasta este foarte greu de tratat și extrem de periculoasă, putând cauza orbirea în cazuri rare.

 

Dormitul cu lentilele de contact?

 

În ciuda acestei practici comune datorate comodității, pot apărea leziuni corneene majore ce pot afecta vederea. Lipsa clipitului pe timpul nopții înseamnă lipsa oxigenării și hidratării oculare, ce poate favoriza apariția infecțiilor.

 

Produsele de make-up

 

Acestea pot conține substanțe precum parfumuri sau iritanți oculari, iar demachiantele pe baza de ulei pot determina sindrom de ochi uscat. Produsele hipoalergenice sunt certificate de medici oftalmologi ca urmare a unor studii la purtătorii de contact sau la cei cu diverse afecțiuni oculare, deoarece nu produc iritatie și nu interferă cu vindecarea oculară.

 

Machiaj ochi

Simptome ce pot apărea și semnifica infecție sau sindrom de ochi uscat:

 

 

Sfaturi în vederea păstrării igienei oculare

 

  • Evitați utilizarea lentilelor de contact în timpul somnului, înotului sau a dușului!
  • Spălați-vă pe mâini înainte de folosirea lentilelor de contact!
  • Depozitați lentilele întotdeauna în cutiuța lor cu soluție sterilă.
  • Dacă sunteți nevoit să purtați lentile de contact în timpul înotului sau somnului, îndepărtați-le imediat după și țineți-le în soluția lor sterilă timp de 24 de ore.
  • Urmăriți simptomele de scădere a vederii sau de potențială infecție și contactați medicul dumneavoastră oftalmolog!
  • Purtați ochelari de protecție subacvatici pentru a evita pe cât posibil contactul cu apa.
  • Folosiți lacrimi artificiale înainte și după sesiunea de înot pentru a evita sindromul de ochi uscat.
  • Dacă sunteți înotător de performanță, luați în considerare o discuție cu medicul oftalmolog în vederea folosirii unor lentile de noapte pentru remodelarea corneei și eventual evitarea utilizarii lentilelor pe timpul zilei.
  • Folosiți produse de make-up hipoalergenice!
  • Pentru orice problemă adresați-vă medicului oftalmolog!

 

Dr. Mihai Malina Adriana

Articol elaborat de:

Dr. Mihai Mălina Adriana

-Medic rezident oftalmolog-

Epilarea definitivă cu laser, o revoluție în cosmetologie sau o cauză de afectare oculară?

Epilarea laser afectează vederea?   Află și tu, de la un medic oftalmolog, dacă epilarea...

Plângi în timp ce mănânci?

Sindromul lacrimilor de crocodil   Ai mai auzit până acum de sindromul lacrimilor de...

„M-a tras Curentul” – Între Mit și Realitate

M-a tras curentul la ochi   Ce să fac atunci când m-a tras curentul la ochi? Oare este...

5 lucruri de știut despre filmul lacrimal

Ce sunt lacrimile? Dacă nici tu nu știi exact ce sunt lacrimile, îți lăsăm aici câteva informații...

Miokimia sau Zvâcnirea Involuntară a Pleoapelor

De ce mi se zbate ochiul?   Dacă și tu te-ai întrebat vreodată „De ce mi se zbate ochiul?”,...

7 meserii periculoase pentru ochii tăi

Siguranță pentru ochii tăi   Cum oferi o siguranță pentru ochii tăi la locul de muncă? Află...

Ambliopia sau ochiul leneș

Ce e ambliopia?   Află de la Dr. Mădălina Bîlha, medic specialist oftalmolog la Clinica...

Genele false și sănătatea ochilor

Cum se poartă genele false? Află și tu de la Dr. Lorena Cioracsim, medic oftalmolog, cum se poartă...

Beneficiile utilizării picăturilor pentru ochiul roșu

Lacrimi artificiale pentru ochiul roșuTu știi că poți folosi lacrimi artificiale pentru ochiul...

Distrofii corneene

Boli ale corneei Află mai multe despre cum poți să previi diverse boli ale corneei, sau distrofii...